Simptomatologie şi metode de investigare a anxietăţii

                                  Gabriela Dumitriu, PhDs

psiholog clinician, psihoterapeut

     În momentul identificării unei situaţii ca fiind ameninţătoare, excitaţia este răspunsul automat care conduce la acţiune, presupunând că acţiunea este posibilă. Dacă acţiunea nu este posibilă, tensiunea fizică ce ar fi determinat-o este percepută sub forma unor simptome , care reprezintă schimbări fiziologice implicate în mecanismul de tip luptă sau fugă. Printre acestea se numără: accelerarea ritmului cardiac/palpitaţii, redirecţionarea sângelui dinspre organele interne spre muşchi, situaţie care provoacă uscarea gurii, greaţa şi disconfort abdominal, respiraţie îngreunată- dificultăţi de respiraţie sau senzaţie de sufocare, iar dacă se produce hiperventilaţia apar amorţeala, furnicăturile, ameţeala, dureri de cap şi disconfort precordial, tensiune musculară resimţită sub formă de tremurături, încordare a muşchilor şi durere, diminuarea atenţiei care duce la dificultăţi de concentrare, iar dacă senzaţia persistă, la fenomene de derealizare şi depersonalizare.

Numerose studii preclinice şi de neuroimagistică au demonstrat rolul extrem de important al amigdalei în răspunsul la stres, la senzatia de teamă şi, posibil, în anxietate. Amigdala primeşte proiecţii excitatorii de la nivel cortical şi talamic, care sunt procesate la nivelul nucleilor amigdalieni. De asemenea,  dispune de proiecţii eferente spre neuronii noradrenergici de la nivelul locus coeruleus, spre neuronii dopaminergici de la nivelul ariei tegumenare ventrale şi spre neuronii serotoninergici de la nivelul nucleilor rafeului. Nucleii amigdalieni au conexiuni cu diferite formaţiuni care modulează diferite manifestări ale anxietăţii: arii corticale (aprecierea cognitivă greşită), substanţa cenuşie periapeductală ( reacţia de fugă), nucleul parabrahial (hiperventilaţie), nucleii laterali ai hipotalamusului (activare simpatică), nucleul paraventricular al hipotalamusului (activare endocrină) nucleul dorsal al vagului ( disconfort digestiv), striatumul (activarea motorie). Datorită faptului că amigdala primeşte  aferenţe de la talmus si de la girusul cingular, ceea ce îi asigură accesul rapid la informaţii care nu sunt în întregime procesate de cortex, în cazul unui stimul perceput ca periculos, are loc o activare automată, inconştientă a reţelei neuronale din care face parte amigdala. Astfel, hipocâmpul ar putea juca un rol important în comportamentele de evitare caracteristice tulburărilor anxioase, iar în tulburarea de stres posttraumatic volumul hipocâmpului este redus.Ganglionii bazali au un rol extrem de important în medierea simptomelor tulburării obsesiv-compulsive şi ale anxietăţii sociale.

Un model integrativ al anxietăţii

Tipul simptomelor	Manifestări clinice
Psihice/cognitive	Iritabilitate, gânduri automate negative, scenarii pesimiste
	Anxietate anticipatorie, expectanţe negative, autoevaluare depreciativă.
	Capacitate scazută de concentrare şi memorare
Somatice	Gastro intestinale	Gura uscată Deranjamente stomacale
		Dificultati de deglutiţie
	Respiratorii	Inspir dificil
		Senzaţie de constricţie toracică
	Cardiovasculare	Palpitaţii
	Genito-urinare	Insuficienţa erecţiei, disconfort menstrual, micţiuni dese
	Neuro-musculare	Tremurături, dureri muculare
		Senzaţie de oboseală fizică
Comportamentale/ relaţionale	Tulburarea ritmului somn/veghe,evitarea anumitor situaţii sau persoane, relaţii interpersonale tensionate, conflicte,  hiperprotecţie, izolare, agitaţie psiho-motorie.
Alte manifestari	Depresie
	Idei obsesive

• Metode de investigare a anxietăţii

 

• Scala Hamilton pentru anxietate a fost concepută la începutul anilor 1950 pentru a evalua simptomele anxietăţii, atât somatice cât şi cognitive. Conţine un numar de 14 itemi, fiecare dintre ei evaluaţi de la 0 la 5 în funcţie de severitate, cu un scor total variind de la 0 la 56. Itemii scalei masoară următorii indicatori:
• Starea anxioasă
• Tensiunea
• Teama
• Insomnia
• Capacităţile intelectuale
• Starea depresivă
• Simptomele somatice/musculare
• Simptomele somatice/senzoriale
• Simptomele cardiovasculare
• Simptomele respiratorii
• Simptomele gastro-intestinale
• Simptomele uro-genitale
• Simptomele autonome
• Comportamentul la interviu.

Pe baza aplicării acestei scale se poate determina gravitatea tulburării, fiind de asemenea folosită şi pentru monitorizarea răspunsului la tratament. Un scor peste 14 la acest inventar a fost propus ca limită inferioară a anxietăţii semnificative din punct de vedere clinic. Scoruri de 5, sau mai mici, sunt foarte frecvente în populaţia generală.

• Printre instrumentele de personalitate elaborate de R.B. Catell, se numără şi chestionarul de anxietate “C” (Minulescu, 2003).

Conform definiţiei autorului, nevrotismul se prezintă ca un defect general de adaptabilitate, surmenaj, epuizare fizică şi psihică fără vreun motiv obiectiv, rigiditate, iar anxietatea  se caracterizează printr-o stare permanentă de tensiune psihică, iritabilitate, lipsa de încredere în propria persoană, incapacitate sau rezerve în asumarea unui risc, tremur şi alte reacţii neurovegetative, diverse semne psihosomatice.S-a observat, în general, că există o tendinţă la nevrotici de a avea o notă crescută la anxietate, însă acest fapt nu este suficient pentru a confunda anxietatea cu nevroza, sau pentru a asimila aceste concepte, deoarece nevroticii pot avea o notă foarte ridicată la anxietate într-o anumită situaţie realmente provocatoare de anxietate.

Scala masoara o serie de 5 trăsături, după cum urmează:

1. a) Eul social ideal (Q3)– arată gradul de motivaţie în integrarea comportamentului individual în jurul unui sentiment de sine acceptat conştient şi a standardelor sociale aprobate. Absenţa unei asemenea integrări a comportamentului în jurul unui concept clar de sine este una dintre cauzele majore ale anxietăţii.
2. b) Forţa Eului – emotivitatea (C) – este capacitatea de a controla imediat şi de a exprima tensiunile într-un mod adaptat şi realist, deoarece o tensiune anxioasă puternică poate cauza o anumită regresie.
3. c) Insecuritatea – tendinţa paranoică (L) – reprezintă cota cu care participă lipsa de securitate socială la creşterea si amploarea anxietăţii.
4. d) Insecuritatea în direcţia culpabilităţii(O) – culpabilitatea anxioasă depresivă reprezintă o anxietate combinată cu autoacuzare cauzată de presiunile SuperEului care generează sentimentul de anxietate şi depresie.
5. e) Tensiunea ergică (Q4) – în acest caz anxietatea apare prin presiunea pe care o exercită pulsiunile trezite şi nevoile nesatisfăcute de orice fel. Excitarea apetitului sexual, nevoia de consideraţie, teama de o situaţie sunt pulsiuni legate de această componentă. Nivelul acestei componente se manifestă în înclinarea către emotivitate, tensiune, iritabilitate şi nervozitate.

Există, de asemenea, o serie de instrumente de măsurare a unor tulburări specifice din spectrul anxietăţii.

• În practica clinică, pentru depistarea fobiei sociale este folosită scala SPIN (Social Phobia Inventory) (Tudose, 2003). Acest instrument conţine 17 itemi, cu variante de raspuns pe cinci nivele: deloc, foarte putin, putin, foarte mult, extrem. Persoana căreia i se aplică inventarul este rugată să specifice cât de mult problemele expuse în cei 17 itemi l-au deranjat în săptămâna precedentă. Inventarul SPIN dispune şi de o variantă prescurtată, intitulata Mini SPIN, care conţine doar 3 itemi din cei 17. În urma centralizării răspunsurilor la itemi se stabileşte existenţa sau inexistenţa indicatorilor de fobie socială.
• În anul 1987, Liebowitz a elaborat Scala anxietăţii sociale (Liebowitz Social Anxiety Scale) pentru a evalua situaţiile de teamă şi evitare. LSAS contine 24 de itemi , dintre care 11 pentru teamă şi evitare de situaţii sociale, şi 13 pentru teamă şi evitarea acţiunilor. Itemii sunt grupaţi în 4 subscale : teama de a desfăşura o acţiune de faţă cu alţi oameni, evitarea acţiunii, teama socială şi evitarea socială. LSAS s-a dovedit sensibilă la tratamentul farmacologic şi la cel cognitiv-comportamental.
• Pentru investigarea tulburării obsesiv-compulsive , în practica clinică se foloseşte scala Yale Brown de evaluare a obsesiilor şi compulsiilor, cu cate 5 itemi pentru fiecare din cele două dimensiuni, masurând gradul de severitate al afecţiunii prin indicatori precum: timpul ocupat, interferenţa cu activitatea zilnică, distres, rezistenţa la simptom şi control. Un scor de 0-7 obţinut la acest test reflectă caracterul subclinic al afecţiunii, iar un scor de 32-40 este considerat extrem.
• Pentru autoevaluare poate fi aplicat chestionarul de anxietate STAI– State- Trait Anxiety Inventory, disponibil în două forme, cu un numar de 20 de itemi, care surprinde starea în momentul completării chestionarului.

1. Tudose, F., Tudose, C., Dobranici, L (2002). Realitatea bolii psihice. Cadru clinic şi intervenţie psihologică. Psihopatologie şi Psihiatrie pentru Psihologi (pp 169-178). Bucureşti: Ed. Info Medica
2. Manualul de Diagnostic şi Statistică a Tulburărilor Mintale,(2003) editia a IV-a ,Bucureşti,          Editura Asociaţiei Psihiatrilor Liberi din România
3. Holdevici, I. (2009). PCC a agorafobiei şi a atacurilor de panică. Tratat de Psihoterapie Cognitiv-Comportamentală (pp. 210-235). Bucureşti: Ed. Trei, (2002), Psihoterapia Anxietăţii (pp. 198-227). Bucureşti: Ed. Dual Tech.